„Cea mai proastă decizie din istoria sportului”. Ultima fază a Super Bowl-ului a divizat America în două. Antrenorul lui Seahawks și-a asumat responsabilitatea

  • Publicat:
  • Actualizat:

Decizia de a pasa la al doilea down din ultimul drive al lui Seattle Seahawks în Super Bowl 49 a fost aspru criticată de presă și de foștii jucători din NFL. Faza s-a încheiat cu o intercepție, care a consființit victoria lui Patriots, scor 28-24, în fața campioanei en-titre

108 pase fuseseră aruncate în întreg sezonul 2014 al NFL de pe linia adversă de un yard. Niciuna dintre ele nu se concretizase într-o intercepție. Până la penultimul play al Super Bowl 49. Când Russell Wilson a aruncat către Ricardo Lockheart, iar mingea a fost interceptată de Malcolm Butler, un ilustru necunoscut, care a ajuns la Patriots nedraftat și care a rezolvat, practic, câștigarea titlului pentru echipa condusă din teren de Tom Brady. Dar decizia de a încerca o aruncare a fost una extrem de criticată de presa americană, dar și de foști jucători de fotbal american. Mai ales când în spatele lui Wilson stătea Beast Mode, Marshawn Lynch, cel mai bun running back din NFL la ora actuală, care abia câștigase patru yarzi, în play-ul anterior.


Cum s-a scuzat Pete Carroll

Imediat după finalul partidei, Pete Carroll, antrenorul lui Seahawks, a luat toată răspunderea eșecului asupra sa. „Lăsați-mă să vă spun ce s-a întâmplat. Pentru că, așa cum știți, tot ce s-a întâmplat înainte e inutil, nu are niciun sens. Noi ne-am trimis atacul, ei și-au trimis defensiva specializată pentru linia de touchdown. Nu cred că era potrivit pentru noi să alergăm, am zis să aruncăm mingea și să vedem ce va fi. Dacă reușeam, atunci conduceam. Dacă nu, mai aveam două încercări și alergam la al treilea și la al patrulea down”, a spus Carroll, după ce echipa sa a irosit faza și, practic, întreg sezonul.

Iar reacțiile nu au fost deloc moderate. „Este cea mai proastă decizie pe care am văzut-o în istoria fotbalului american”, a scris pe Twitter fostul running back Emmitt Smith, de trei ori câștigător al Super Bowl-ului cu Dallas Cowboys. „A doua încercare și un yard de câștigat, 1 timeout și Beast Mode în spatele tău… Nu i-aș fi aruncat mingea nici lui Jerry Rice (n.r. – cel mai bun wide reciever din istoria NFL)„, a scris fostul reciever Sidney Rice. Și fostul jucător al lui Patriots, Donte Stallworth, a criticat decizia lui Seahawks: „Una dintre cele mai proaste decizii din istoria NFL. Trebuia să îi pună mingea pe tavă lui Lynch”.

Adrian Costeiu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Elena Lasconi, prima reacție după ce CCR a cerut renumărarea voturilor: 'Este absolut îngrozitor!'
Elena Lasconi, prima reacție după ce CCR a cerut renumărarea voturilor: 'Este absolut îngrozitor!'
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” | EXCLUSIV
Cristi Borcea revine în Superligă! Vestea zilei în fotbalul românesc
Cristi Borcea revine în Superligă! Vestea zilei în fotbalul românesc
Bogdan Cosmescu a spus ce a ales la alegerile prezidenţiale! Discuţie
Bogdan Cosmescu a spus ce a ales la alegerile prezidenţiale! Discuţie "aprinsă" la 3 SportCast: "Mi se părea aberant /…
Mama Antoniei arată superb la 57 de ani. Ce dietă ține Denise Iacobescu și care e alimentul la care a renunțat definitiv
Mama Antoniei arată superb la 57 de ani. Ce dietă ține Denise Iacobescu și care e alimentul la care a…
BREAKING NEWS. Următoarea oră poate schimba tot în România
BREAKING NEWS. Următoarea oră poate schimba tot în România
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR:
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea candidaturii lui Ciolacu"
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
Suntem luaţi de proşti! Fiul lui Ion Ţiriac a izbucnit în scandalul momentului. Şi-a amintit de drama Simonei Halep
Suntem luaţi de proşti! Fiul lui Ion Ţiriac a izbucnit în scandalul momentului. Şi-a amintit de drama Simonei Halep
Connect-R, ANULAT de Kiss FM după ce a felicitat românii care au ieșit la vot! L-au exclus din concert: „Jos CenzURA”
Connect-R, ANULAT de Kiss FM după ce a felicitat românii care au ieșit la vot! L-au exclus din concert: „Jos…
Călin Georgescu a intrat în panică. Decizia care-l blochează: E singura cale!
Călin Georgescu a intrat în panică. Decizia care-l blochează: E singura cale!
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa a fost cărată pe brațe afară din cimitir
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa a fost cărată pe brațe…
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Mario & Luigi Brothership Review: când e frate lângă frate
Călin Georgescu: Se încearcă eliminarea capacităţii poporului român de a gândi
Călin Georgescu: Se încearcă eliminarea capacităţii poporului român de a gândi
Martorul de bord fulg de nea: Când se aprinde și ce trebuie să faci?
Martorul de bord fulg de nea: Când se aprinde și ce trebuie să faci?
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un obiect de decor
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un obiect de decor
×